1. Femeia nu mai acceptă să locuiască în copac. Plânge… Bărbatul
descoperă peştera.
2. În peşteră e frig. Femeia plânge. Bărbatul descoperă focul.
3. Copiii ţipă de foame. Femeia plânge. Bărbatul descoperă toporul,
arcul şi bâta şi pleacă la vânătoare.
4. De la atâta carne, Copilul se îmbolnăveşte de scorbut şi beri-beri.
Femeia plânge. Bărbatul descoperă agricultura.
5. Deoarece mamutul se lasă cu greu ucis, Bărbatul lipseşte prea mult
de acasă. Femeia plânge. Bărbatul începe să crească animale domestice:
vacă, oaie, porc, găină, etc.
6. Femeia s-a săturat de friptură făcută la ţepuşă cu garnitură de
boabe verzi fierte mâncată de pe o frunză. Plânge. Bărbatul descoperă
olăritul.
7. În peşteră e curent şi umezeală şi din cauza asta copiii răcesc,
fac pneumonie şi mor. Femeia plânge. Bărbatul construieşte mai întâi
un bordei, apoi o casă din lemn şi piatră.
8. A venit iarna şi e frig. Femeia plânge. Bărbatul descoperă că
pielea şi blana animalelor moarte se poate prelucra şi confecţionează
haine.
9. Hainele din piele, precum şi alea din blană, put. Femeia plânge.
Bărbatul descoperă pe rând hainele din lână (care sunt aspre şi zgârie
– Femeia plânge), hainele din in (care tot aspre sunt – Femeia
suspină) şi într-un final hainele de mătase (care par a fi
mulţumitoare ? Femeia zâmbeşte). Mai târziu, Bărbatul rezolvă şi
problema mirosurilor emanate de pieile şi blănurile menţionate mai
sus.
10. Diverse treburi lipsite de importanţă cum ar fi protecţia turmelor
de animale şi stârpirea potenţialilor prădători ţin Bărbatul departe
de casă. Femeia plânge. Bărbatul domesticeşte câinele şi pisica.
11. Femeia observă că seamănă prea mult cu semenele ei. Începe să
plângă. Bărbatul inventează fardurile şi bijuteriile.
12. Femeia se plictiseşte de atâta stat în casă şi vrea să-şi
lărgească orizontul. Normal, începe să plângă. Bărbatul inventează
roata, domesticeşte calul şi descoperă barca pentru că femeia e
fragilă şi oboseşte repede. În plus, nimeni n-ar vrea să o audă iar
plângând… peste ani…
n. Femeia simte nevoia de “a evada” din cotidian. Nu are timp, bani sau
dispoziţie pentru excursii în străinătate, cu prietenele s-ar
plictisi, la TV nu e nimic de văzut, afară e vreme urâtă. Capac peste
toate, ca de obicei, Bărbatul nu e acasă şi oricum nici el n-ar
înţelege mare lucru. Femeia ar avea aşaaaaa un fel de chef de a scrie
ceva care să-i aducă complimentele unor necunoscuţi şi să fie o
chestie care să păstreze anonimatul şi absolut totul trebuie să fie
sub control şi….Pentru a nu ştiu câta oară în istorie, Femeia începe
să plângă. Bărbatul inventeaza blog-ul.
Morala: Când femeile plâng, umanitatea evoluează.
Altă morală: Fără femei am fi trăit şi acum în copac.